Îmi mai petrec puţinele zile din vacanţa în parc. Mă plimb iar si iar pe aceleaşi alei linistite cu prietenele. Ici colo zaresc in locurile de joaca bunici obosite asteptand nepotii de neoprit din leganele vesnic vesele. Azi am incercat si eu unul dintre prietenii scartaitori. Ma leganam privind cerul nemarginit, plin de nori pufosi si zambareti. In fata mea o fetita cu par blod se aseza plictisita pe balansoar. Dupa un timp, partenerul ei, de altfel si cauza plictiselii molesitoare, veni si-o trase de suvitele ei luate ca din soare. Suparata il fugari pana la iesirea din locul de joaca. Baiatul fu de neoprit, pana cand, fetita il striga si incepu sa planga. Atunci, el se intoarse si ii ceru scuze.
Eu zambeam si imi aminteam de anii gradinitei . In dreapta mea, pe alte doua leagane, acum, se aflau cei doi. Conversau despre joaca ce va urma. Pentru ei totul pare un joc. Se impaca si uita totul. In acel moment mi-am dorit sa pot ierta si eu asa usor si sa ma cert cu prietenii doar din niste prostii. Insa revenind la postarea de ieri, vad ca tocmai aceste certuri imi arata cat de importanţi sunt prietenii mei...
Va doresc si voua prieteni iertareti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu